Despre competivitate în jocurile de societate

Cu toții ne jucăm. Ne jucăm la serviciu, ne jucăm acasă, ne jucăm la o ieșire în oraș, ne jucăm în pat. Există această nevoie imperioasă de a-i da satisfacție și lui Homo ludens, unul din cei mulți homo care se ascund în noi.
Într-o categorie specială se încadrează jocurile de societate. Create pentru a aduce un plus de relaxare și pentru a face trecerea timpului mai alunecoasă și mai plăcută, uneori produc discuții nu tocmai simpatice.
De exemplu, cOVe nu a acceptat până acum să joace șah cu mine deoarece exista riscul să piardă. La el se manifestă mai mult competivitatea decât plăcerea jocului. Și ăsta nu este singurul joc în care se manifestă contrar scopului și principiilor jocurilor de amatori.
Buzz, B.:) B. din Franci (self joke) adoptă un sistem asemănător mie, în care dacă pierd e ok, iar dacă are sorți de izbândă se bucură. Singura deosebire ar fi că eu nu ripostez verbal, ironic și amuzant la manifestările de bucurie ale adversarului sau ale adversarilor. Tac și înghit, totul cu o anumită limită. Postludiul nu trebuie neglijat căci prelungește plăcerea și face trecerea mai ușoară către alte activități.
R. de exemplu face parte din categoria persoanelor care nu digeră o înfrângere indiferent de joc. Apreciez competivitatea, însă câteodată nu îi văd utilitatea. Recunosc, am câteodată pornirea de a oftica adversarul mai mult decât se cuvine. Nu prea sunt fair play în acest caz, dar mă tratez. Nu îmi place să fiu ofticat și să nu mi se acorde revanșa acolo unde o cer. În orice caz, îmi manifest competivitatea doar acolo unde știu în ce mă bag.
Cam asta e cu jocurile și competivitatea la o mică geană dată, în ceea ce mă privește pe mine și pe cei din jurul meu. Să fim competitivi, dar mai mult acolo în problemele ce umflă portofelul!

N.B. Orice asemănare cu persoane reale, nu este pur întâmplătoare.