O poveste de dragoste a zilelor noastre

Se întâmpla într-o vară călduroasă, așa cum tot avem parte în ultimii ani. Nic se îndrepta spre locul său de practică de vară aflat pe litoral, după un weekend petrecut la părinți. Pe drum, într-un maxi-taxi super încins, fară aer condiționat îi sună telefonul.

Prietenul și colegul său, Ovidiu, îi propune să dea o raită prin Vamă (Vama Veche) înainte de a merge împreună la locul cu practica de vară, invocând și o mică cinste pe care Nic ar trebui să o facă pentru ziua lui de naștere ce tocmai a trecut. Obosit deja după drum, Nic încearcă să se eschiveze și să amâne. Însă nu îi iese și cedează insistențelor, ajungând pentru a miliarda oară să se pregătească spiritual de un gaychef cu băutură multă și zero femei de care nu prea avea dispoziție.

Taca, taca, ajunge și la locul de întâlnire unde este așteptat de Ovidiu și Alex. Deși sunt făcute promisiuni ferme că vor opri ca Nic să își lase bagajele, Alex dă bice mașinii sale înainte spre Vamă. Cu cățel, cu purcel, dar nici unul în cantități însemnate, cei trei mușchetari amici ajung în Vamă.

Ovidiu cere să se dea drumul la băute, menționând că dacă și ceilalți doi doresc el poate asigura compania a două fete întâlnite în seara precedentă. Nic acceptă fără alte rugăminți, Alex la fel însă în stilul său caracteristic, considerat de unii antisocial.

Băuta de bere începe, telefonul sună, fetele răspund, fetele acceptă, fetele vin. Se fac introducerile, toată lumea zâmbește, băuta continuă și mai abitir. Cu toate că băieții pierd la capitolul motricitate, rămân activi în gândire și cu un bun simț ce au determinat fetele să rămână și să se bucure de noile cunoștințe.

În acea seară s-a dansat, s-a discutat, fiecare s-a distrat în felul lui, fără ca interacțiunea să fie prea mare între cele două grupuri, care s-au cunoscut recent. Am uitat să menționez numele fetelor: Ruxi și Ile. Prescurtări de la ce vreți voi.

Amețiți de bătură și de discuție, atingerile femelă-mascul sunt pline de bun simț și deloc nepotrivite. Adică nu se întâmplă nimic la capitolul ăsta.

Seara trece, amintirile rămân. Deloc impresionați, sau poate doar fără chef și fără perspectiva unei revederi prea curând datorită distanțelor în spațiu ale locațiilor de bază și distanțelor între anii de naștere, nu se încearcă o stabilire a unor date de contact. Menționez că în această poveste avem de a face cu oameni sinceri. Singurele date de contact stabilite rămân cele dintre Ovidiu și Ruxi, și ele stabilite în seara anterioară.

Cu zâmbetul pe buzele băieților din ce în ce mai amețiți de mirosul psihedelic al berii, fetele și băieții din poveste se despart, urându-și toate cele bune. Nic face o remarcă total aleatorie ”Să ne vedem pe haifaiv”, bazată poate pe intenția lui de atunci de a aduce cel puțin o mie de persoane în rețeaua sa personală de prieteni virtuali.

După un timp, nu prea mult, aflat în comfortul casei părintești, Nic primește un mesaj de salutare cu bucurie din partea lui Ruxi. Până la urmă își reamintește de unde o cunoaște și se bucură. Profeția lui s-a împlinit. Mâna omului a fost minimă, a divinității maximă. În goana sa după prieteni virtuali sociali, el i-a cerut și Ruxiei să se alăture, neștiind cine e, ea având la avatar un peisaj de iarnă. Ea s-a văzut cerută de prietenă și i-a analizat profilul pețitorului de prietenii. Așa a descoperit că e vorba de Nic și l-a salutat în cinstea nopții de distracție estivală pe care au petrecut-o alături de prieteni.

Hopa tropa, cei doi încep să comunice și să-și petreacă ore în șir în fața calculatorului discutând, încercând să se cunoască și să pătrundă cotloanele bine pitite ale minții lor. Zilele trec, discuțiile devin din ce în ce mai captivante. Timid, apar și primii pupici electronici. Ca între prieteni, nu oricum.

Nic, ajungând prin zona orașului capitală de țară europeană, pe la niște prieteni, oraș în care Ruxi locuia, în mintea lui se înfiripă ideea unei întâlniri. Întâlnire ca între doi prieteni ce nu s-au revăzut demult. Ruxi abia aștepta să audă această propunere și acceptă fără să clipească. Vis și făcut.

Deoarece Nic nu prea cunoștea zona din orașul ce mai tărziu avea să-i devină de domiciliu, se oprește într-un loc și o așteaptă pe Ruxi să vină la el. Când a recunoscut chipul lui Ruxi pe trecerea de pietoni a făcut ochii mari și mai mari și a gândit: “Să fie ea oare? Părea mai înaltă în Vamă…”. Ea, văzându-i reacția își zice:”Se bucură să mă vadă...Semn bun.” și se îndreaptă și mai zâmbitoare spre Nic.

Se salută cu un pupic pe obraz și hotărăsc să meargă în parc. Unul mare, cu lac în mijloc. Ruxi fiind singura care cunoaște drumul îl îndrumă pe Nic și în locurile aglomerate îl ține de mână, pentru a nu îl scăpa din raza ei de acțiune. Amețită de emoțiile momentului și de privirea galeșă a lui Nic, Ruxi încurcă direcția. Lui Nic nu îi suna cunoscut traseul cu reperele date de Ruxi, îi spune acesteia și aceasta aplică corecțiile și revine la drumul adevărat.

Ajunși în parc, încep să vorbească de una de alta și să se plimbe. Se plimbă ei așa și vorbesc și la un moment dat se așează pe o băncuță. Ruxi, încântată de ceea ce redescoperă, clipește galeș, iși lasă capul pe o parte..., iar Nic îi propune să se ridice și să se mai plimbe un pic.

Mai merg ei în pas de plimbare o vreme, în timp ce întunericul începe să dea din coate să își facă loc, până pe marginea lacului. Aici Ruxi observă niște rățuște ce încercau “să învețe să înoate” sărind de pe o barcă și pentru a-i atrage atenția lui Nic îl ia de mână. Ușor se apropie unul de celălalt cu inimile bătând nebunește și cu privirea ațintită spre rățuște, Ruxi își lasă capul spre pieptul lul Nic, Nic se apleacă, Ruxi îl întâmpină, iar buzele lor se întâlnesc în trei pupici mici și rapizi. Nic o cuprinde cu brațele și o sărută apăsat, pasional, dulce, așa cum va mai face de multe ori de atunci până în zilele noastre și mulți ani de acum încolo.

Și așa vor trăi fericiți și în curând căsătoriți, până la adânci bătrâneți, gândindu-se la acea seară de toamnă și zicând “Întotdeauna vom avea rățuștele.”