Un roman tulburător scris de un scriitor turc, despre ISIS și impactul membrilor acestei organizații teroriste asupra celor care nu sunt ca ei, musulmani cu o credință deformată față de alți musulmani. E bine de știut că nu toți musulmanii aprobă sau susțin ISIS sau Al-Qaida.
Harese. În deșert există un mărăcine pe care cămilele adoră să îl mănânce. Doar că e mărăcine. Și cămilele adoră să îl mănânce, se reped asupra lui să îl smulgă și să îl mestece. În condițiile în care cămilele pot traversa deșertul fără să mănânce sau să bea apă (H2O). Țepii le rănesc botul și acesta sângerează. Gustul mărăcinelui, amestecat cu sânge, le place și mai mult. Dacă nu sunt oprite, mor înecate cu propriul sânge. Asta este harese. Cuvinte precum ambiție, lăcomie, dorință, ardoare izvorăsc din acesta. Potrivit autorului, așa e și în Orientul Mijlociu, se omoară între ei, fără să își dea seama că se omoară pe ei înșii. Se îmbată cu propriul sânge.
De ce vin străinii în ISIS. Cartea oferă unul dintre motivele pentru care bărbați musulmani din țări dezvoltate s-au alăturat ISIS. Deși, aparent, aveau tot ce le trebuie acasă. Tulburător, dezumanizant motiv.
Și eu am fost om. O replică laitmotiv, folosită la începutul romanului, dar care îl și încheie, scrisă parcă pentru a comprima toată neliniștea pe care tragedia refugiaților sirieni din calea ISIS o aduce. Romanul realizează și o introspecție a sufletului autorului supus unor transformări în urma accesării adevărului despre lume. Un adevăr dureros, urât, de care fugim și care aduce doar neliniște.
