Se afișează postările cu eticheta partea a doua. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta partea a doua. Afișați toate postările

vineri, 9 aprilie 2010

Horoscopul Iubirii- partea a doua

Balanță Echilibrul caracterizează această zodie și pe nativii acesteia. Nici o mare iubire și nici o mare realizare nu se întrevede în viitorul nu prea apropiat. Dacă însă ceva sau cineva va rupe acest echilibru, aceasta va fi doar pentru binele nativilor, iar în privința dragostei vor fi extrem de fericiți și extrem de iubiți.
Scorpion Conjuncția cu Mercur nu este de bun augur aceasta susținând spiritul vindicativ al nativilor scorpioni. Așa că mare atenție celor aflați în combinație cu scorpioni. Vă pot mușca când vă așteptați mai puțin. În schimb, dacă nu îi supărați, se vor abate cu valuri de pasiune focoasă asupra voastră.
Săgetător Aceasta este zodia părinților iubitori, care dau totul pentru copii și nu așteaptă nimic în schimb. Cei care nu sunt încă părinți, vor deveni cât de curând și vor face din educația și bunăstarea copiilor scopul vieții lor. Pentru a asigura acest lucru vor trăi o mare poveste de dragoste care se va stinge o dată cu nașterea copilului.
Capricorn Născuți sub semnul Stelei Polare, nativii acestei zodii au parte de foc interior care îi va mistui încet-încet. Pun dragostea la mare preț, dar alinarea focului cere iubire în doze repetate. Așa că înainte de a intra în cercul iubirii cu capricornii, gândiți-vă că puteți reprezenta încă un cap de bour de pe eșicher.
Vărsător Risipă mare de dragoste pentru nativii acestei zodii. Vor iubi și vor fi iubiți, vor urî și vor fi urâți, cu mare pasiune. Vor trăi doar pentru dragoste și pentru a se bucura de ea, cu bune și cu rele. Suprapunerea cu Calea Erosului îi va transforma în niște greieri ai iubirii.
Pești Dragostea neîmplinită este ceea ce îi caracterizează pe nativii acestei zodii. Mari amatori de romane de dragoste, nu vor atinge în veci ceea ce caută și își doresc. Și așa este mai bine căci perfecțiunea nu există, cel puțin nu în această lume, nu pe acest pământ. Însă dragostea ne apropie și încă foarte mult.

Să fim înțeleși. Acest cvasi horoscop este făcut de mine în stilul în care probabil sunt făcute majoritatea predicțiilor, adică la caterincă (a se citi la malo). Nu cred în horoscop și vă sfătuiesc să faceți la fel. Aceste predicții zodiacale sunt un pamflet și a-ți face bine să le tratați ca atare.