Despre toaletele din Paris

Dacă mergeți prin Paris sau prin alt oraș din lumea asta mare care este fericitul deținător al unor toalete asemănătoare, trebuie să știți câte ceva despre cum funcționează, chiar dacă au indicații destul de clare în situații de relaxare. Dar mai întâi să vă povestesc ce mi s-a întâmplat.
Aveam mare nevoie de toaletă, treaba mică, ușoară sau number 1. Caut o toaletă publică, căci eram pe stradă, mă plimbam. O găsesc. Surpriza numărul 1: era gratis. Surpriza numărul 2: nu era nimeni la rând. Ca intotdeauna, consoarta intră ea prima, dacă tot am găsit una, hai să meargă și ea. Eu gentleman, cedez. Cât stă ea pe acolo, în spatele meu vine un cuplu. La rând, desigur. Din câte îmi dau eu seama, din limba ce o vorbesc, par unguri. E posibil să mă înșel. Îmi venea să elimin ceva, eram agitat,, nu eram eu 100%. Așteptăm cu toții cuminți la rând. Nici nu se putea altfel. Eu mă uit și citesc intrucțiunile de pe acolo, dar cu gândul aiurea și la nevoia mea.
Într-un final consoarta apasă pe butonul de deschidere a ușilor. Iese rușinată de parcă ar fi stat prea mult și s-ar fi făcut coadă așteptând-o pe ea, trece pe lângă mine și se refugiază pe o bancă. Eu intru direct. Eram puternic motivat. Caut un buton care să se potrivească cu intenția mea de a închide ușa. Apăs pe toate. Ușa dă semne că se inchide. Se deschide. Apăs butonul potrivit. Se închide încet, prea încet pentru mine. Mă intorc spre wc, desfac un nasture de la șliț, ușa se deschide încetișor. Ușa asta automată nu ține cu mine. La coadă a venit și un grup de tinere de culoare. Culoare închisă, nu spălăceală ca de la noi. Toată coada zâmbește, se amuză, se uită la mine și unul la altul. O voce feminină și franțuzească a înceout să vorbească din toaletă. Nu o înțeleg, încep să văd negru în fața ochilor. Nu mă uitam la persoane. Mă uitam la butoane. Apăs pe toate. Iarăși ușa se închide ușor. O urmăresc acum însă cu coada ochiului. Stă o secundă și iarăși se deschide. Amuzamentul crește în rândul cozii. Apăs înnebunit pe butoane. Mă uit rugător spre cei din coadă. O culoare vine la mine: „Parle francais? French?” „No”, răspund eu, neavînd dispoziția de a relua cunoștințe vechi de franceză. „English?” „Yes”, zic eu oarecum bucuros de o șansă de a căpăta explicații. Ea dă un pic din mâini, mârâie, dă din cap, se screme un pic de parcă cuvintele nu vor să iasă și bucuroasă cu ochii mari spune „Wash” și repede începe o discuție cu partenerele ei. Rămân în continuare nedumerit. Ce să spăl? Peretele unde s-au șters unii de number 2? Așa ceva nu există. Unguroaica vine și ea cu o părere „I think you are staying too close...” Apăs butonul de închidere, între timp m-am convins care e după ce au mai apăsat pe el și culoarea și unguroaica și parcă și o altă culoare, dar tot aceeași, și mă depărtez. Ușa se închide și se deschide. Încet desigur, fără stres, fără presiune. Mai apăs o dată pe toate butoanele cu vocea de femeie din toaletă pe cap, mă uit la toaletă, din interiorul ei, desigur, mă uit la mulțimea de afară, zic „I give up” și plec cu dorința clară de a nu privi înapoi.

Mă depărtez, imi întâmpin consoarta aflată pe o bancă, îî povestesc pe scurt, ea fiind mirată de nereușită și amuzamentul celor din coadă. Mă uit totuși în urmă și văd că problema s-a rezolvat, ușa rămâne închisă.

Cu treaba nerezolvată caut o altă toaletă. Găsesc una cu coadă. Mă așez în linie și dansez ușor călușul de pe un picior pe altul. Mai citesc o dată instrucțiunile de la depărtarea rândului meu din coadă. Văd că oamenii intră, ies, iar celălat nu intră imediat, ușa se inchide, stă un pic și apoi intră. Această experiență coroborată cu instrucțiunile, mă luminează. Toaleta se are un sistem automat de spălare a vasului și a podelei după fiecare utilizare. Eu am intrat în ciclu la etapa nepotrivită. De aici vocea feminină și încăpățânarea ușii de a rămâne închisă.

Pentru a fi mai  mai bine înțeles, în stânga va prezint modelul de toaletă care inevitabil face coadă la ușa ei. De altfel, de felul ei, e șmecheră. Încăpățânată și automată.