Câte ceva despre Brăila

Nu știu alții cum sunt sau ce fac, dar eu mai trec prin Brăila. Nu prea des, dar mai petrec câte un weekend pe acolo, prin podoaba de la Dunăre, care are păcatul de a fi locuită de oameni nepotriviți. Cei potriviți au plecat sau au planuri serioase de plecare, fie că le știu sau nu.

De fiecare dată când mă plimb noaptea prin oraș, mă impresionează atmosfera de Vest sălbatic fară scaieți împinși de colo colo de vânt. Cineva ar zice, ce mă, ai uitat așa de repede? Eu i-aș răspunde, nu am uitat, m-a fascinat dintotdeauna și încă mă mai fascinează.
Atmosfera asta de liniște periculoasă m-a dus cu gândul la cărțile și filmele în care personajul princapal e jalnic la început, e vai de curu lui și al celor din jur, dar printr-o calitate deosebită, printr-un talent nebănuit și nedescoperit până la momentul potrivit se ridică deasupra tuturor, strălucește devenind alfa. Ciudat e că chestii de-astea chiar se întâmplă cu unii, cel mai recent exemplu fiind Chipciu, care de la fotbal de cartier în Școala 2, a ajuns star la Steaua și marcator în meciul cu Pandurii. Câteodată simt că și eu sunt special, dar nu mi-am găsit talentul.
Pentru a duce toate acestea către un sfârșit rezonabil, concluzionez că Brăila este o pepinieră foarte ascunsă de mari talente.
Cum o poză face o mie de cuvinte, iar un clip un catralion, propun un remember pentru care am auzit eu odată la radio că Brăila a fost muză.